Quantcast
Channel: Romania – Ramona Mănescu
Viewing all articles
Browse latest Browse all 34

Riscul schimbărilor climatice, analizat la Summitul UN

$
0
0

Astăzi începe la New York Summitul UN asupra schimbărilor climatice.

După experiența ultimelor întâlniri internaționale pe această temă, cred că efortul necesar pentru ca la Summitul de la New York să se ajungă la decizii cu adevărat importante depășește nivelul politicilor climatice. Este necesar un efort comun al liderilor din zona afacerilor externe, politicilor de securitate și energetice. Schimbările climatice au devenit un risc de securitate la nivel global, iar politicile energetice nu mai pot fi separate de cele privind emisia de gaze cu efect de seră.

Evenimente precum Taifunul Hayan din 2013 – cel mai puternic din istoria Filipinelor, sau actualele incendii din California – cele mai devastatoare din ultimii 100 de ani sunt din ce în ce mai extreme și din ce în ce mai frecvente, devenind un fapt comun al buletinelor de știri. Aceste efecte palpabile și cutremurătoare ale schimbărilor climatice trebuie să fie motorul care să alimenteze luarea unor decizii cu adevărat importante la New York.

Nu întotdeauna relația cauză-efect este clară în cazul schimbărilor climatice. Dar un exemplu din România poate fi edificator: extinderea arealului unor insecte spre nord ca urmare a încălzirii globale a dus și la apariția primelor cazuri de ”boala limbii albastre„ pe teritoriul României. Pierderile estimate la nivelul industriei alimentare din România sunt de 150 milioane de euro, în condițiile în care contracte ce însumează 2/3 din exporturile românești de bovine și ovine au fost anulate ca efect al apariției acestei boli.

La exemplul de mai sus as putea adăuga, din memoria recentă, pagubele cauzate de fenomenele meteo extreme de la sfârșitul iernii 2013-2014, ce au depășit 300 de milioane de euro. Atunci când în mod oficial se recunoaște pentru teritoriul țării noastre că astfel de fenomene (temperaturi, precipitații, vânturi, secete) și-au înmulțit manifestările extreme în ultimii 20 de ani, iar evoluția pentru următorii 20 de ani este una de creștere a numărului lor și a caracterului excepțional, nu putem să nu fim îngrijorați și să nu forțăm luarea unor decizii.

La nivel global, costurile generate de schimbările climatice se apropie de 2% din PIB, depășind 1.200 de miliarde de dolari. Iar dacă pierderile economice mai pot fi compensate, nimeni nu poate oferi compensații pentru pierderile de vieți omenești. Schimbările climatice cauzează astăzi peste 400.000 de victime anual!

Uniunea Europeană a fost și trebuie să rămână printre cei care dau tonul politicilor globale pe acest subiect, stabilind standardele în domeniu.

Întâlnirea de astăzi se anunță a fi cea mai mare pe acest subiect din istoria Națiunilor Unite și a fost precedată de cele mai mari demonstrații publice menite să atragă atenția oamenilor politici asupra nevoii de a acționa. În New York, 300.000 de oameni au participat la “People’s Climate March”, iar în cele peste 2.000 de orașe din 162 de țări care au participat la manifestațiile organizate în întreaga lume s-au strâns milioane de voci.


Viewing all articles
Browse latest Browse all 34

Latest Images